joi, 20 ianuarie 2011

CAZUL DACIA. „ROMÂNIA MARE” - O AUTENTICĂ TEMĂ DE MEDITAŢIE -III-CONTINUARE

IX - A NU VEDEA PĂDUREA DIN CAUZA COPACILOR…SAU: TRACIA NU ESTE A TRACILOR?!

…Din păcate, în lupta spirituală de recuperare a Adevărului Unic (care ne este ascuns cu perseverenţă şi diabolică premeditare!), unii “războinici” nu văd pădurea din cauza…copacilor!
 Excelentul cărturar şi înfocat patriot CONSTANTIN OLARIU ARIMIN (şi-a luat psudonimul de “Arimin” de la numele Imperiului Get/Arimin!), în lucrarea sa Imperiul get (preluat de pe www.ariminia.ro: “O informaţie indirectă a puterii geţilor din acea vreme este propunerea de căsătorie a fiicei împăratului Octavianus Augustus cu fiul acestui conducător al geţilor şi care avea ca scop politic să controleze un adversar puternic ce făcea Romei îngrijorări serioase. Suetoniu spune că tîrgul mariajului îl viza chiar pe Cotiso. Dar acest imperiu arimin format din geţi şi traci a fost ciopîrţit metodic de către romani timp de peste 100 de ani.), deşi  greşeşte spunând că romanii au cucerit “o treime din Dacia” (de fapt, au avut sub control doar 14%!!! din teritoriul Daciei!!!) – ştie, însă,  perfect:
 1-că Traco-Geţii conduceau Regatul Amalilor, în estul Carpaţilor – “În al treilea popas la Marea Pontică devenind mai umani şi mai înţelepţi, cum am spus mai sus, şi popoarele fiindu-le împărţite pe familii, vizigoţii erau supuşi balţilor, iar ostrogoţii, de asemenea, erau în serviciul străluciţilor amali" (s.n.) - astfel, confirmând alegaţia lui Adrian Bucurescu, din păcate rămasă doar într-o pagină din ziarul Strict secret, al anilor 1991-1993, precum că “ducii daci erau recunoscuţi drept slăviţi conducători, de către goţi/dacii de Nord!” -ducii daci erau recunoscuţi drept slăviţi conducători, de către goţi/dacii de Nord!”
 2-şi ştie la fel de bine despre identitatea nu doar etnonimică, ci şi de acţiune,  dintre geţi şi goţi, ştie despre împăraţiii DACI ai Romei, DE DUPĂ AŞA-ZISA “CUCERIRE TRAIANĂ A DACIEI” (ca şi Napoleon Săvescu, în celebra sa lucrare Noi nu suntem urmaşii Romei! , Editura Intact, Bucureşti/România, 2002 - domnia sa îi restrânge la vreo 7-8 – Regalian, Maximius Daia/Daza, Aureolus, Galeriu, Daia, Licinius, Constantin Chlorus, tatăl…tracului CONSTANTIN CEL MARE…!!! -  când, numărându-i în cartea lui Ammianus Marcellinus, Res Gestae, ei se ridică la 32, şi dacă nu-l uităm pe Tracul TRAIAN, se fac…taman 33!!! – numărul de ani NECESARI ai întrupării dumnezeiesc-hristice, pentru “săvârşirea/împlinirea” Misiunii Golgotice!),
 3-ba chiar ajunge la apoteoza ideatică, identificând geţii, tracii şi ilirii cu NEAMUL /Imperiul ARIMIN şi 
 4-fiind în consens cu un foarte acribios şi harnic istoric italian, care-i identifică  pe Eroii Geţi, cu ASENII, din epopeile sanscrite (“Geţii care s-au distins în această luptă au fost numiţi AUSENI sau ASENI – EROI – pe care Zamolxe îi iubeşte cel mai mult şi autorul lor învăţat crede că "au plecat cu Odin în Scandinavia" – cf. istoricul italian Carlo Troya,  Fasti Getici o Gotici, appendice al Storia d’Italia del Medio Evo, în cinci volume în anii 1839-1841, o parte din acest text fiind preluat şi completat de către J. F. Neigebaur, care a publicat la Breslau, în anul 1859, o carte despre descrierea Moldovei şi a Valahiei),
 …ei bine, jubilează absurd la năvalele geţilor/goţilor în Tracia! -…de parcă Tracia nu era TOT şi MEREU  - Patria lor!!!: În anul 249, Ostrogotha, fiul lui Isarca, năvăleşte în Tracia unde face mare prăpăd” – sau: În anul 258 geţii şi goţii năvălesc în Tracia şi Grecia pe care le devastează fără cruţare, apoi trec în Asia Mică, iernează acolo după care se întorc în anul următor plini ochi de pradă. La acea dată provincia Dacia nu mai este controlată de romani, fostul imperiu get de pe timpul lui boero Bisto fiind refăcut parţial dar cu o componentă etnică şi mai ales militară de neam germanic venită din Scandia care se adaugă la cea getică”.
 Ce importanţă are că, temporar, romanii erau “stăpâni” ai teritoriilor trace?! Aceasta nu înstrăina, spiritual, un Pământ Sacru de …Cei Sacri/Sfinţi!!! Tracii tot traci rămâneau, fie că se numeau geţi sau daci sau goţi…iar Patria lor nu putea să fie “invadată”, ci…ELIBERATĂ!!!   Tracii tot traci rămâneau, fie că se numeau geţi sau daci sau goţi…iar Patria lor nu putea să fie “invadată”, ci…ELIBERATĂ!!!


Pentru că, altfel, păţim ceea ce se temea cărturarul CRISTEA SANDU TIMOC: bulgarii “şi-o vor lua în cap”, “capturând”, în mod nemernic, numele de “trac” -  pentru…EI! Or, ştim cu toţii cât de “traci” vor fi fiind sălbaticii bulgari (cam la fel de civilizaţi precum “nobilul neam al lui Attila”…!) – cu care fraţii români din dinastia Asăneştilor au făcut alinanţă ofensivă/militară de nevoie, iar nu de prea mare drag…!!! Şi zău că ne ajung obrăzniciile criminale maghiaro-secuieşti şi ucrainiene, ca să mai alimentăm şi aroganţa unui neam (foarte intens supravegheat de SUA şi UE…), despre a cărui inteligenţă Eminescu zicea că stă…în ceafă: “(…) bulgăroi cu ceafa groasă (…)” (cf. Mihai Eminescu, Scrisoarea III).

***

X – FALSIFICAREA ISTORIEI… ÎN OGLINZI
“a-CONSTANTIN ŞI ELENA. ENIGMA DACILOR DE PE ARCUL LUI CONSTANTIN
Cel mai mare imparat roman de origine dacica este Constantin, primul imparat crestin din istorie. S-a nascut la sud de Dunare, la Naissus, in Serbia de astazi, pe atunci provincia Moesia Superior. Tatal sau, imparatul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. In anul 325, in vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care isi spune “Dacus”. Prezenta dacilor la sudul Dunarii, atat inainte de cucerirea Daciei cat si dupa aceea, este incontestabila. Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac. Desi nu stim in ce fel dacismul sau i-a influentat actiunile, stim sigur un lucru: el este cel care, la doar doua secole dupa cucerirea Daciei, spoliaza monumentele din splendidul for al lui Traian. Marea friza de piatra a lui Traian, masurand peste 30 de metri (dupa altii mult mai mult) si fiind a treia ca marime din intreaga antichitate, este sparta in bucati de Constantin. Patru bucati sunt incastrate in arcul sau de triumf de la Roma, dupa ce figura lui Traian este stearsa din reprezentarile reliefurilor. Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, inalte de trei metri, care impodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor si urcate pe Arcul imparatului Constantin. Ce logica sa aiba dislocarea unor statui colosale de daci si plasarea lor pe un monument al unui imparat roman, daca nu faptul ca acesta era nascut tot in tara dacilor? Cu siguranta, Constantin avea o mare pretuire pentru stramosii sai. Documentele ne spun chiar ca ar fi incercat sa aduca Dacia sub stapanirea sa si a refacut podul de peste Dunare. Totusi, cum de a fost posibila aceasta “profanare” a forului lui Traian? Specialistii spun ca era nevoie de material de constructie si ca, in acelasi timp, nu mai existau artisti talentati ca in vremurile anterioare, arta romana aflandu-se intr-un declin evident. E adevarat, pe langa piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin exista si reliefuri atribuite de specialisti epocilor lui Hadrian si Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a placut de pe monumentele predecesorilor sai. Iulian Apostatul ne povesteste ca, dupa ce a vazut pentru prima data forul lui Traian, Constantin a fost abatut timp de mai multe zile, spunand ca el nu va avea niciodata un for atat de grandios. Dar nu este suficienta aceasta explicatie. Oricat de mare ar fi fost lipsa de materiale si de artisti talentati, nici un imparat nu ar fi indraznit sa distruga monumentele unui predecesor, daca acesta era pretuit, memoria sa era onorata si facea parte din galeria sacra a parintilor Romei. Gestul atat de neobisnuit si de socant al plasarii celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin isi gaseste in acest fel o explicatie. Statuile de pe arc simbolizeaza obarsia dacica, mandra si iubitoare de libertate, a imparatului. Din aceasta perspectiva, nu ar fi deloc absurd sa ne gandim ca scrierea de capatai a lui Traian despre cucerirea Daciei a disparut, ca si celelalte scrieri ce relateaza acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin. Daca Galerius nu a contribuit la disparitia acestor scrieri, se poate sa o fi facut Constantin.
b- FALSIFICAREA ISTORIEI
(…)…Se impune o intrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor in istoria imperiului roman?   …Se impune o intrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor in istoria imperiului roman?  A existat si continua sa existe o adevarata conspiratie in jurul acestui subiect. Istoricii nostri, dar si unii straini, in special maghiari, au facut tot posibilul pentru a “demonta” originea dacica a unor personaje ajunse pe tronul imparatiei romane. Despre mama lui Galeriu s-a spus ca era o barbara, ba roxolana, ba ilira, ba, in cazul cel mai bun, daca romanizata, desi sursele ne spun raspicat ca era daca de la nordul Dunarii, chiar daca avea nume latin. Despre informatiile pe care ni le da Lactantiu cu privire la Galeriu s-a spus ca nu merita sa fie luate de bune. Despre cele din “Historia Augusta”, care ne atesta originea dacica a lui Regalian, la fel, ca ar fi vorba de niste nascociri. De ce toate acestea? Din doua motive diferite, dar cu un unic scop. Unii istorici maghiari, in frunte cu A. Alfldi (1940), au vrut sa demonstreze ca, dupa abandonarea provinciei, in Dacia nu a mai ramas nici un dac si ca nu a existat nici un fel de continuitate de-a lungul mileniului “intunecat”, pana la venirea maghiarilor in Transilvania. Aparitia unor personaje istorice importante, de obarsie dacica, le incurca socotelile, si au recurs la contestarea surselor documentare, pentru a demonstra ca nu este vorba de daci autentici. Istoricii români, in schimb, au cautat sa demonstreze ca, dupa abandonarea Daciei, toata populatia ramasa in provincie era deja complet romanizata. Prin urmare, si imparatii de origine dacica trebuiau sa fie tot romani. La acea vreme, “nu trebuiau” sa mai existe decat romani, eventual proveniti din stramosi daci romanizati. Dar faptul ca scrierile la care ne-am referit insista asupra originii dacice a acestor imparati ne arata cu claritate ca ei nu erau daci integral si definitiv romanizati, ci originea lor etnica era foarte importanta” – cf. Adrian Bucurescu, Dacia secretă, Arhetip, Buc., 1997.
***


XI – DISPARIŢII MISTERIOASE ŞI EXTREM DE…”DISCIPLINATE”!!!

…Se ştie, azi, că mai toate documentele fundamentale ale acelei vremi, care marchează confruntarea, aparent doar militară, în realitate, O LUCRARE ALCHIMICĂ! – au fost distruse cu încrâncenare sau au dispărut misterios…şi extrem de suspect (prin “generalizarea” fenomenului de “aneantizare” a dovezilor despre sfinţenia dacilor/tracilor şi despre esenţa lucrării alchimice traianice…) – ceea ce-l conduce pe cunoscutul tracolog Adrian Bucurescu la concluzia că, de fapt, Originea şi Misiunea Neamului Nostru de LAHI/(V)LAHI=NEGRI-MISTICI – este Taina Supremă a Existenţei şi Evoluţiei Spirituale a Terrei: “Dion din Prusa a scris o carte intitulată Getica ori Istoria geţilor, astăzi pierdută. Din această operă s-a inspirat enciclopedistul Casiodor (490-575), de la curtea regelui Teodoric, din Italia, care a scris o mare istorie a goţilor, pierdută şi ea, iar mai târziu Iordanes. Nepotul lui Dion Chrysostomos, Dio Cassius Coceianus, născut la Niceea, în Bithynia, pe la anul 155, a scris şi el o Getica, azi de asemenea pierdută. Despre daci a scris şi împăratul Traianus o importantă lucrare ce se va fi numit Dacica sau probabil De bello dacico. Din această operă s-au păstrat doar cinci cuvinte într-un manual de gramatică întocmit în secolul al Vl-lea de Priscianus.
La războaiele purtate de Traianus în Dacia a participat direct şi medicul împăratului, T. Statilius Crito, grec din Heracleea Cariei. El a scris o carte cu titlul Getica, din care s-au păstrat doar câteva fragmente, într-un lexicon întocmit în a doua jumătate a secolului al X-Iea, cunoscut sub numele de Suidas ori Suda. Războaiele între daci şi romani au mai fost amplu prezentate de către Appianus (cea 100-170), grec din Alexandria, unul dintre cei mai importanţi istorici din secolul II, care a scris Istoria Romei, în 24 de cărţi, elaborată, probabil, în a doua jumătate a vieţii lui, înainte de anul 165. El înfăţişează cucerirea diferitelor popoare de către romani. Cartea a XIII-a, pierdută în întregime, se referea la luptele cu dacii . Din Istoria lui Ammianus Marcelinus s-a pierdut numai partea referitoare la Traianus.
Multe alte fragmente din lucrările istoricilor antici, privitoare exclusiv la geto-daci, s-au pierdut definitiv. Este limpede că în operele dispărute se ascundea Taina Tainelor (…). Conştienţi ei înşişi de intenţiile de a li se distruge secretele spiritualităţii, geto-dacii le-au ascuns în inscripţii ce par… latineşti sau greceştiEste limpede că în operele dispărute se ascundea Taina Tainelor (…). Conştienţi ei înşişi de intenţiile de a li se distruge secretele spiritualităţii, geto-dacii le-au ascuns în inscripţii ce par… latineşti sau greceşti.  Astfel, acestea s-au şi conservat până astăzi, continuând să fie crezute netracice. Cum se poate ca un text să fie înţeles în două limbi deodată?, exclamă cu indignare unii inşi cu pretenţii ştiinţifice şi culturale. Ei, uite că se poate! Un exemplu, dezbătut şi astăzi de lingvişti şi istorici, este celebrul strigăt TORNA, TORNA, FRATRE! In anul 587 avarii năvăliseră în Peninsula Balcanică şi ajunseseră în Tracia; în vreme ce o parte a armatei bizantine se răspândise în jur pentru jafuri, conducătorul rămăsese cu o mică trupă; generalul Comentiolus, care comanda armata împărătească, s-a decis să dea atacul şi, după lăsarea serii, a înaintat. Cronicarul bizantin Theophylactos Simokattes (urmat apoi de de Theophanes) spune că, în timp ce oastea înainta, un incident banal a semănat panică în rândul ostaşilor împărăteşti, care au început să fugă în dezordine. Căzând încărcătura de pe un catâr, fără ca soldatul care avea grijă de animal să-şi dea seama, căci se afla ceva mai în faţă, un alt soldat ce se afla mai aproape, 1-a strigat să se întoarcă spre a-şi ridica bagajul: RETORNA (sau, după Theophanes, TORNA, TORNA) FRATRE, şi aceasta „în limba locala” (tracă!). Aceste cuvinte au fost interpretate ca un ordin de retragere de către oştenii latinofoni, care erau în primele rânduri; toţi au început să strige cât puteau de tare (RE)TORNA, astfel încât, în scurtă vreme, s-a dezlănţuit o fugă generală. De fapt, soldatul nu făcuse decât să-i atragă atenţia compatriotului căruia îi căzuse bagajul şi îi strigase în graiul matern: TORN-AF, TORN-AF RA TE!, adică “Ţi-a căzut, ţi-a căzut!” (literal: A căzut, a căzut la tine!)
” (cf. Adrian Bucurescu, Dacia secretă, Editura Arhetip R.S., Bucureşti, 1997, cap. I, Taina Tainelor, pp. 12-13).

 Evident, sublinierile din textul de mai sus ne aparţin.
***

XII-…TOTUŞI, DESPRE ALCHIMIA TRAIANICĂ…!!!

…Chiar dacă s-a pierdut scrisul, a rămas Duhul…Şi Vasile Lovinescu, în lucrarea sa O icoană creştină pe Columna Traiană (glose asupra melancoliei), Gnosis, Cartea Românească, Buc., 1996, pp. 119-121 – asta face: re-face (prin melancolice meditaţii şi revelaţii, dar şi prin vraja etimologiilor şi a tainelor ascunse în lume şi-n oameni!) gândul şi spiritual vaticinar şi de alchimist ale lui Traian! Şi ajunge la concluzia (care la noi a fost doar un gând trecător, o ipoteză fără demonstraţie!) că “războiul” daco-roman (dincolo de “zăngănitul armelor” şi de victimele fizice!) a fost OPERAŢIUNE ALCHIMICĂ, de recuperare spirituală ASCENSIONALĂ a romanilor, prin celebrul şi paradoxalul ritual “regressus ad uterum” – “regresia” ritualico-mitică spre/în Paradisul de unde au plecat, alungaţi de păcatul lor de necredinţă…DACIA! Şi, în definitiv, dacă ne gândim la “rezistenţa” Imperiului Roman de Răsărit (1453), dar, mai ales, la “rezistenţa” prin vremi a ideii de “romanitate” şi de apropierea ei, acum, prin cercetări tot mai extinse, a “Paradisului Dacic”, de unde au pornit şi sore care voia să-i întoarcă acest “Rex et Pontifex”… – se pare că Traian Tracul n-a muncit degeaba!

 Unul dintre simbolurile cele mai obişnuite ale vicisitudinilor Devenirii, ale alternanţei VIEŢII şi a MORŢII, ale lui Solve şi Coagula, este războiul cu concomitenţa lui de Victorie şi înfrângere; chiar şi războiul profan are existenţial şi necesar, acest sens. (…) Războiul dacic e războiul întregului cosmos, al desfăşurării spirale a devenirii, în jurul Axului imuabil al lumii. (…) Războiul dacic e războiul întregului cosmos, al desfăşurării spirale a devenirii, în jurul Axului imuabil al lumii. (…)Războiul dacic se desfăşoară de-a lungul stărilor indefinite ale Firii, încolăcindu-se ascendant în jurul axului lor comun, ca şarpele în jurul Arborelui din Paradisul Terestru (…). Toate ciclurile de existenţă sub atracţia imuabilă a Cerului au o mişcare ascensională în jurul Axei Lumii, printr-o impulsie helicoidală, cu pas infinitesimal, formând, astfel, un cilindru. Spiralele războaielor dacice indică pasul elicei. Pe vârful Coloanei avem pe Wang, Imperatorul, intermediary între cer şi pământ, administrând schimburile dintre ele, Traian, Şen Jen, Imperator Mundi. În acest sens, Columna lui Traian este o reprezentare, o exteriorizare în Roma, a lui Geticus Polus; pentru aceasta a fost necesară anexarea Daciei la Imperiu, făcând posibilă acea minune istorică, secolul Antoninilor (n.n.: toţi, de origine tracă!). (…) Având în vedere şi descendenţa romanilor din troieni (n.n.: traci), e posibil ca Ripheus Troianus să fi fost denumirea Şefului Suprem al ierarhiei iniţiatice romane care, într-un moment de graţie, sub Traian, a coincis cu Şeful Vizibil al Imperiului, chiar ca nume (n.n.: să nu uităm că “falusul” Creator de la Roma comunică, precum un releu, cu acela ridicat/erect, la modul magico-alchimic, la Adamclisi…!). (…) Acela care a cules în potir sângele Domnului şi a dus Graalul în Apus a fost Iosif din Arimathea, al cărui nume reaminteşte pe ARIMII HYPERBOREENI (n.n.: alt nume al Imperiului Tracilor/Dacilor). Alt nume al Arimatheiei era Rama; intenţia de altoire pe Tradiţia Primordială prin al şaselea şi al şaptelea avatara, Paraşu Rama şi Rama Ciandra, devine convingătoare; devine evident rolul noii religii (n.n.: cea a Lui Hristos Înviatul!) de a se răspândi în lumea ariană. (…)  (n.n.: în continuare, V.L. vorbeşte despre Collegia Fabrorum, societăţi secrete care trebuiau să împace “păgânismul” cu “creştinismul”, întru Centrul intersectat cu Polul Getic). (…) Războiul troian a distrus ceea ce recuperase expediţia Argonauţilor – un HAGEALÂK LA OBÂRŞII! (s.n.) (…) Italia, aşezată excentric, nu a fost atinsă de această catastrofă spirituală. De aceea, Enea, cu penaţii Troiei, a putut să se refugieze acolo, ca să întemeieze un nou Ilion. Troia a trebuit să moară, pentru ca Troia să stăpânească lumea. Parabola bobului de grâu. (…). Ripheus e Distribuitorul şi Stăpânul superlative şi prin excelenţă al Justiţiei, Regele ei, Melchisedech, ar spune evreii; acest justissimus  nu se poate afla decât în locul justissimus al acestei lumi, în punctual central, unde toate antonimiile şi complementarităţile se resorb în Unitate (n.n.: cât de exact a intuit Eminescu, Muntele din Centrul Paradisului Dacic!), principiul lor comun, unde verticala polară intersectează planul nostrum de existenţă; un reprezentant, o specificare a lui, se putea afla în limba balanţei (n.n.: Thule a Hiperboreei Dacice!)geografice pe care o reprezenta Troia în mileniul al II-lea d. H. (…) Justiţia lui Traian capătă un sens messianic, justiţia celei de-a şaptea zile. (…) Căderea Troiei este aşezată în anul 1184 î.H.; dacă adăugăm 1296 ani, adică a zecea parte din Anul Mare (Manvantara), găsim anul 112 d. H., adică apogeul domniei lui Traian. (…) Dispărut în ruina Troiei în 1184, Troianus Ripheus a reapărut 1296 ani mai târziu, ca Traianus Ripheus, cu o alternanţă de doliu şi glorie, cum spune Apostolul Pavel de cei doi Adami. (…) Dar în această operaţie trebuiau angajate şi centrele hyperboreene ale Daciei! Trebuia o endosmoză între Dacia şi Imperiu – şi acesta a putut fi rostul occult al anexării. (…) Fondul ideii mesianice se compune dintr-un dublu element, amintirea unei mari ruini şi speranţa unei mari reparaţii. (…) Omogenitatea organică a lui Traian cu Ripheo Troiano îi fac solidari în această misiune mesianică, mai ales că Ripheus însuma în el Munţii Riphei, Munţii Daciei (s.n.). (…) Ochiul Sferic al Acvilei de pe Columnă îl conţine pe Diametrul-Traian. (…)  La cele două capete ale diametrului sunt Traian şi Ripheo Troiano. Primul este istoric, al doilea e Monarhul Perpetuu. (…).

 …O operaţiune alchimică se meditează/revelează, nu se comentează…
***


XIII – TRACO-DACII – SFINŢIŢI/ALEŞI ÎNTRU A FI PRIMUL POPOR ORTODOX DE PE TERRA!!!

…Revenim la “cestiunea”…”pădurii nevăzute, din pricini de…copaci”! – adică la necesitatea unei viziuni de perspectivă şi, oarecum, obiectivate, a “problemei/cazului Daciei”.
De observat că Adrian Bucurescu nu se “împiedică”, în textul său, de denominativele neamului nostru de origine. Şi asta, pentru că Adrian Bucurescu cunoaşte, chiar miraculous de bine, etimologiile cuvintelor. Iată cum traduce el cuvântul fundamental (cel puţin, în viziunea nostră): TRAC. “Numele etnic de Trax, Threkes (lat. Thrax, Thraeci, Thraces, Tracia etc.) pomenit încă de Homer şi menţinut şi mai târziu de autorii antici, s-a păstrat în etnonimul dac Dragae „atrăgători; plăcuţi; iubiţi; frumoşi; buni; puri” (cf. rom. drag, a drege şi v. slav dragu). Tracii purtau şi nume ca Aulu-tracus „Prea Plăcutul”, iar armele gladiatorilor din acest neam se numeau Thraeci-dica „Bine-cuvântate” (cf. rom. Drăgaica)  -  cf. idem, p. 9.

Deci, etnonimul TRAC înseamnă, în limbajul nostru de azi: SFINŢII/SFINŢIŢII.Deci, etnonimul TRAC înseamnă, în limbajul nostru de azi:SFINŢII/SFINŢIŢII.

 Şi, atunci, se explică extrem de clar de ce Adrian Bucurescu nu se fereşte să asimileze cuvântului-etnonim TRAC şi pe cel de DAC, dar şi pe cel deGET/GOT (vom vedea mai jos documente ale urmaşilor goţilor, germanicii scandinavi, care îl confirmă, întrutotul, pe “tracul” nostru, Adrian Bucurescu!): pentru că
 1-DAC vine de la DAOI=POPORUL CĂII DREPTE (a se vedea cum asiaticii buddhişti au moştenit această semnificaţie, cu tot cu denumirea: DAO… - utilizând-o mai ales în confucianism!), dar şi POPORUL LUPULUI FENRIR! De ţinut seamă nu doar că urmaşii lui Eneas Troianul – Romulus şi Remus – sunt “fiii Lupoaicei”, ci, concomitant, că steagul-YANTRĂ al dacilor era Lupul cu Pântece de Dragon! Prin Gura Lupului este înghiţită lumea desacralizată/pângărită/epuizată ontologico-spiritual, iar în pântecul de balaur se produce “metanoia”, purificarea prin foc de athanor, a lumii! Deci, DAC devine sinonim cu “Sfânt”, dar şi cu…”ÎNVIAT”!!!;
 2-problema lui GET / GOT se “rezolvă” mult mai repede: cele două cuvinte sunt, de fapt, cele două variante de pronunţie ale aceluiaşi etnonim (pronunţie “din SUD”, respectiv, pronunţie “din NORD”, în Eurasia!) – şi, ambele, sunt utilizate şi înţelese şi azi: în germană, GOT, în engleză, GOD, înseamnă “Dumnezeu”. Care va să zică: Poporul Lui Dumnezeu! Deci, tot: …“SFINŢII”/ALEŞII CERULUI/BUNII/PURII/BINECUVÂNTAŢII…!!! “Tracii”…!!!
 Iată de ce misiunea creştinatoare a Sfântului Andrei, în Dobrogea traco-scitică a fost cea mai uşoară dintre toate: Tracii nu numai că erau credincioşi-spiritualizaţi, DAR ŞTIAU (PRIN CULTUL “PREGĂTITOR” AL LUI ZALMOXIS ŞI ORFEU) TOTUL DESPRE ÎNVIERE/MÂNTUIRE! Doar Zalmoxis “ se răstignise” pe Stejar, apoi “se îngropase”şi, în fine, “ÎNVIASE”!!!
…Şi, totul, întregul cult zalmoxian, întrega viaţă comunitară a traco-dacilor (care duceau, ca şi tracii-esenieni de la Marea Moartă, o viaţă de o puritate şi de un echilibru spiritual exemplare!), desfăşurându-se într-o perfectă armonie interioară şi armonie cu cosmosul-Creaţie! -  întru cea mai curată şi luminoasă deschidere către DIVINITATE ŞI CALEA EI DREAPTĂ!

De aceea, după opinia nostră, traco-dacii trebuie consideraţi nu doar primul popor creştin de pe Terra, dar şi poporul ORTODOXIEI, al Căii Celei Drepte/Luminoase şi Unice, către Mântuire!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu