***
IV – ÎNCEPUTUL AVENTURII: CINE SUNTEM ŞI CUM NE NUMIM?!
…Noi, românii, nu numai că nu purtăm “stigmatul diavolului”, ci, precum am precizat mai sus, noi, românii, suntem aleşi, de Dumnezeu, pentru CEA MAI ÎNALTĂ MISIUNE SPIRITUALĂ TERESTRĂ: de A FI CANDELA DE DUH, de la care vor aprinde, în viitor, “lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, celelalte neamuri, aflate, acum, aproape de cel mai jos punct al Kali Yuga. Acest lucru l-au ştiut şi mărturisit, cel mai clar, doi iniţiaţi întru Epoca Mihaelică/A DUHULUI (epocile arhanghelice sunt de câte 250 de ani, ultima Epocă Mihaelică Terestră numărându-şi anii de la 1871) :MIHAI EMINESCU şi CORNELIU ZELEA CODREANU. Dar, se pare că iniţierea în tainele acestei EPOCI MIHAELICE/A DUHULUI (oricât de mulţi ar fi contestatarii!) aparţine şi lui RUDOLF STEINER (1861-1925) şi unui Mare Duh Vizionar al Asiei (între 1906, când intră pe calea sadhu-ului - şi până în 1920-1922, când ajunge în Europa, America, Australia şi, din nou, în Europa – inclusiv la Bucureşti!) - “preaonoratul” indian sikh (convertit la creştinism) SUNDAR SINGH (1889-1929) - „apostolul cu picioarele sângerânde.”
…Deci, s-o pornim în “expediţia” către Identitatea şi Misiunea noastră terestră, ca Neam Metafizic.
Cine suntem noi, cum ne numim? Cei ce cred că răspunsul la această întrebare se află din manuale/tratate şi în mod facil, se înşală, din păcate, amarnic…!!!
Cine suntem noi, cum ne numim? Cei ce cred că răspunsul la această întrebare se află din manuale/tratate şi în mod facil, se înşală, din păcate, amarnic…!!!
Mai mult, chiar: bietul boier Miron Costin, fie-i ţărâna uşoară, a avut şi întreţinut relaţii foarte strânse cu Biserica Romano-Catolică! Păi, dacă este „romano-” ... - asta înseamnă că ...e „de la Râm”...”bădica Traian”...”neamuri”, care va să zică... - nu?!
…Al patrulea (Dimitrie Cantemir) aparţinea mai mult Apusului (deci, zonei “latine”…masonice!), decât Răsăritului Ortodox…Se “sincronizase” perfect, la modul “lovinescian” - “avant la lettre”…
…Nu cumva recunoaşteţi această teamă, indusă, insidioso-persuasiv şi perseverant- diabolic, şi azi…sub numele, mai clar şi gomos, de “apartenenţa/nonapartenenţa la… Uniunea Europeană”?! Observaţi, vă rog, că până şi atât de inimosul cărturar aromân timocean, CRISTEA SANDU TIMOC, atunci când vrea să afle soluţia de aducere la raţiune a sârbilor intoleranţi şi extrem de egoişti/non-creştini (ne referim, fireşte, la politicienii lor…care nu se deosebesc de ai noştri decât printr-un naţionalism negativist, degenerat, distructiv, profund xenofob!), cu privire la minoritatea aromână, să născocească (naiv…) cea mai mare pedeapsă/cel mai eficient şantaj, pentru sârbii cei nedrepţi, propune preşedinţilor României post-decembriste să “pună pe tapet” …”chestia” cu “intrarea în Uniunea Europeană”: „Dacă sârbii nu dau drepturi minorităţii române din Timoc, România trebuie să blocheze aderarea lor la UE"…!!!
…Şcolii Ardelene, formată din “dezertori” de la Ortodoxie (având centrul Greco-Catolic la Blaj…), ce să-i mai cerem?! Nimic! E drept că gândurile “corifeilor” nu erau deloc lipsite de bună-credinţă (convingerea lor era că, prin afirmarea, frenetică, a “latinităţii absolute” a românilor, vor căpăta respectul călăilor şi împilatorilor…S-au înşelat amarnic…).
***
V- „LIMBA ROMÂNEASCĂ E MAMA LIMBII CEII LĂTINEŞTI”…!!!
Şi, totuşi, printre “corifeii” Şcolii Ardelene (şi “campioni” ai “luptei cu hârtiile”…) - există unul cu o intuiţie extraordinară: “Petru Maior a fost primul care şi-a dat seama că, deşi limba română şi limba latină clasică sunt limbi înrudite - totuşi, limba română nu e fiica limbii latine şi, prin urmare, ideile lui Samuel Micu trebuiesc corectate. În Disertaţie pentru începutul limbii româneşti, tipărită în acelaşi volum cu Istoria ceii pentru începutul românilor în Dacia (pp. 302-323) el afirmă categoric că limba românească e lătinească (p. 302), dar că …<<măcar că ne-am deprins a zice că limba românească e fiică limbei lătineşti, adecă ceii corecte, totuşi, de vom vrea a vorbi oblu, limba românească e MAMA LIMBII CEII LĂTINEŞTI>>. (…) <<Limba românească>> (n.n.: limba strămoşilor noştri) poate fi <> (n.n.: este vorba de limba latină clasică sau limba romană – lingua romana, cum o numeau Isidor din Sevilla şi Plinius), deoarece românii, urmaşi ai dacilor, sunt autohtoni în ţara lor, în timp ce romanii erau venetici în Italia şi, deci, au venit pe malul Tibrului (vechiul Rumon) cu limba strămoşilor lor, din patria de unde au plecat – strămoşi (n.n.: traco-daci!) care au continuat, desigur, să vorbească aceeaşi limbă” (cf. Paul Lazăr Tonciulescu, Ramania – Paradisul pierdut, Editura Obiectiv, Craiova, 1997).
***
VI- TRAGEDIE ARDELENEASCĂ ŞI MARTIRIU ÎNTRU ORTODOXIE
Deplângem tragedia ardelenească a finalului de secol al XVII-lea şi a veacurilor XVIII-XIX, până la primul război mondial (“creat” de Masonerie, pentru a distruge ambele imperii religioase europene: cel Romano-Catolic, al Habsburgilor, precum şi cel Ortodox, al Ţarilor Rusiei…), Deplângem tragedia ardelenească a finalului de secol al XVII-lea şi a veacurilor XVIII-XIX, până la primul război mondial (“creat” de Masonerie, pentru a distruge ambele imperii religioase europene: cel Romano-Catolic, al Habsburgilor, precum şi cel Ortodox, al Ţarilor Rusiei…)dar şi “slăbiciunea de înger” şi trădarea de moralitate-spiritualitate neaoş românească şi de “lege strămoşească” (Ortodoxie!) a unora dintre ardeleni (fără să uităm a înălţa pios omagiu martirilor ardeleni pentru ORTODOXIE, DESTUI!!! – …începând cu acel Cuvios MărturisitorSOFRONIE de la Mânăstirea Cioara/Hunedoara…dimpreună cu ieromonahul VISARION SARAI … - dar continuând cu OPREA MICLĂUŞ, din Săliştea Sibiului, preoţii MOISE MĂCINIC, din Sibiel şi IOAN DIN GALEŞ, prăznuiţi în fiecare an la 21 octombrie, ierarhiiILIE IOREST şi SAVA BRANCOVICI, prăznuiţi la 24 aprilie, şi mulţi, mulţi alţi bărbaţi, femei şi copii…. - martirizaţi, de maghiari şi austrieci, pentru aceeaşi “lege strămoşească”/ORTODOXIA![1]) …şi trecem mai departe!
***
VI- ROMÂNII NU AU GENA LAŞITĂŢII ÎNSCRISĂ ÎN “ADN”-ulLOR!!!
CEI MAI CUTEZĂTORI RĂZBOINICI AI TERREI – TRACO-DACII!!!
Nu există român de azi (sfertodoct…se înţelege, în condiţiile în care UE “dispune” ca Istoria Românilor să înceapă de la…1989!!!) care să nu exclame, din fundul bojocilor săi şi cu un dispreţ suveran: “Aşa am fost noi, românii ăştia, totdeauna! Laşi, nemernici, găinari, căcăcioşi!”
…Ei, tinerilor şi mai puţin tinerilor, nu-i deloc aşa! Mai lunile trecute citam din dl BOGDAN MATECIUC, care evoca motivul războaielor dinastiei IMPERIAL-româneşti a Asăneştilor, cu “invincibilii bizantini”: O PALMĂ! – şi socoteam cam cât costa, la români, pe acele vremi (veacurile XII-XIII), “o palmă”…:
“În jurul anului 1000, alături de bulgarii slavofoni, izvoarele bizantine, cele narative de la cancelaria imperială si de la cancelaria patriarhală îi mentionează la sud de Dunare pe aromâni, populatie romanică din regiune. În anul 1185, în Bizant domneste tânărul împărat Isaac II Anghelos. Dorind să-si pregătească cu mare fast nunta cu fiica regelui maghiar Bela II, el pune o dare nouă asupra supusilor săi. Darea îi afectează în primul rând pe cei ce au turme de oi si vite. Este tocmai cazul valahilor, a căror îndeletnicire principală este păstoritul. Aceste dări si felul abuziv în care sunt strânse produc o mare nemultumire printre valahii care locuiesc în muntele Hemus. Acestia trimit la împărat, care se afla la Kypsella în Tracia, o delegatie condusă de fratii Petru si Asan, fruntasi ai lor, pentru a-si prezenta plângerile. Cererile lor nu sunt luate în seamă, ba, mai mult, Asan este pălmuit de un demnitar bizantin, „pentru neobrăzare”(s.n.). În aceste conditii, ei se întorc la Târnovo, în biserica Sf. Dumitru unde, „în limba lor părintească”, după cum spune cronicarul Nicetas Choniates, cheamă poporul la răscoală împotriva bizantinilor. (…).Trei ani mai târziu, împăratul Isaac trece muntii Balcani, cu gândul să ocupe Târnovo, capitala Asănestilor, dar întimpinând o rezistentă îndârjită, se retrage. Pe drumul de întoarcere, armata sa (n.n.: a împăratului Isaac al II-lea Anghelos, care permisese pălmuirea lui Asan!!!), cade într-o ambuscadă într-o trecătoare din munti si suferă pierderi grele. Împăratul însusi scapă cu fuga, pierzându-si coiful. Victoria întăreste si mai mult pozitia Asănestilor, care rămân stăpâni pe teritoriul dintre Dunăre si Balcani (s.mea).(…). Împăratul Isaac trimite o nouă armată, de data aceastasub conducerea sebastocratorului Ioan, cel care îl pălmuise pe Asan (s.n,). Acesta nu rămâne mult timp la comandă, fiind bănuit de complot, si este înlocuit cu Ioan Cantacuzino, cumnatul împăratului. Acesta nu are nici o experientă militară si, în urma unui atac pe timp de noapte, suferă o grea înfrângere din partea vlahilor. (…) În timp ce Alexios se află în răsărit pentru a înăbusi răscoala pornită de un rebel din Cilicia, vlahii risipesc o altă armată bizantină în apropiere de orasul Seres.(…) După Petru, tronul este preluat de cel de-al treilea frate, Ionită cel Frumos (Caloian, 1197-1207), ce dovedeste remarcabile însusiri de militar si om politic. În urma mai multor victorii împotriva bizantinilor, întelegând că Bizantul nu-l va recunoaste niciodată ca „împărat”, Ionită apelează la Papa Inocentiu III, căruia îi cere recunoasterea ca Impărat al bulgarilor si vlahilor, precum si titlul de Patriarh pentru întâi-stătătorul bisericii sale.(…) Mai mult, cronica grecească a lui Nicetas mentionează în mai multe rânduri că Petru si Asan erau „vlahi” si că ei apartineau acelui neam de oameni „care locuiesc în muntele Hemus” si care „înainte se numeau Mysi, iar acum vlahi se cheamă”. Originea valahă a fratilor Asănesti este confirmată de numeroase izvoare contemporane.
Se pune întrebarea cum au reusit acesti vlahi, care nu constituiau o majoritate în acea regiune, să repurteze asemenea succese? Răspunsul constă în faptul că VLAHII ERAU ELITA CONDUCĂTOARE PESTE MOZAICUL DE NEAMURI DIN REGIUNE (s.n.).Se pune întrebarea cum au reusit acesti vlahi, care nu constituiau o majoritate în acea regiune, să repurteze asemenea succese? Răspunsul constă în faptul căVLAHII ERAU ELITA CONDUCĂTOARE PESTE MOZAICUL DE NEAMURI DINREGIUNE În plus, ei aveau deja o traditie în opozitia fată de autoritătile bizantine. De exemplu, în jurul anului 1000, ei sprijiniseră activ rezistenta împotriva împăratului Vasile al II-lea Macedoneanul. De asemenea, ei fusesera principalii animatori ai unei răscoale cu caracter etnic si social din zona specific românească, Larissa (Thesalia) în preajma anului 1066.(…)Spre dezamăgirea Papei, împărătia Asănestilor nu devine un pilon al Romei în sud-estul Europei si nici nu se apropie de Imperiul Latin de Răsărit (s.n.), fondat de Balduin de Flandra, care cucerise Bizantul în cea de-a patra Cruciadă (1204) proclamându-se Impărat al Imperiului Latin de Răsărit. Ionită, dorind să stabilească legături cu noii stăpâni ai Bizantului, trimite o delegatie, cerând să fie recunoscut si de acestia. Latinii fac însă o greseală fatală, cerându-i regelui să nu li se mai adreseze ca unor egali, ci ca un vasal stăpânilor săi. Lui Ionită, ofensat, care porneste război (s.n.), i se alătură o serie de nobili greci, fosti ofiteri în armata lui Alexios III, izgoniti de latini. Ionită preia conducerea noii aliante, iar latinii ajung repede să înteleagă ce greseală au făcut. Vrând să înăbuse revolta lui Ionită, ei se decid să lovească punctul principal si asediază Adrianopolele. Bătălia care are loc în ziua de 5 aprilie 1205 se încheie însă cu un dezastru pentru latini, iar Balduin este prins si dus la Târnovo, unde moare în chinuri grozave, după cum povesteste cronicarul Nicetas “ – cf. Bogdan Mateciuc, Imperiul Româno-Bulgar al Asăneştilor - Scurtă istorie a imperiului clădit de trei frati vlahi (aromâni) la sud de Dunăre.
Acum, să ne întoarcem, dimpreună cu Adrian Bucurescu, în vremurile şi mai vechi, la aşa-zisa “ocupaţie romană”, şi să vedem cam cât i-a costat pe urmaşii lui Traian-Tracul – o operaţiune alchimică (a acestuia din urmă), făcută cu cele mai bune gânduri, dar cam…”în forţă” (precum intervenţiile poliţiei “moderne”, la “mineriade”…):
“Toţi împăraţii de după Traianus au fost nevoiţi să regrete invazia asupra ţării de la Nord de Danubius. Imediat după moartea lui Traianus, dacii liberi, împreună cu iazigii metanaşti şi cu roxolanii, au atacat provincia romană. Hadrianus, succesorul lui Traianus, i-a învins pe iazigi, printr-un general de-al lui, şi i-a împăcat pe roxolani cu bani. Eutropius scrie că Hadrianus a vrut să părăsească Dacia, dar a fost oprit de prietenii lui cu argumentul că, astfel, „ar cădea mulţi cetăţeni romani în mâinile barbarilor”. In timpul urmaşului lui Hadrianus, Antoninus Pius, generalii romani i-au respins pe dacii liberi de două ori; în anii 143 şi 156-157. Pe vremea împăratului Marcus Aurelius romanii au fost nevoiţi să se lupte cu costobocii (dacii din Bucovina), care au atacat Dobrogea, ajungând până în oraşul grecesc Elateea, unde au fost învinşi. Aliaţii costobocilor au fost marcomanii, de la care războiul s-a numit marcomanic. Luptele s-au încheiat abia pe vremea lui Commodus, urmaşul lui Marcus Aurelius. În timpul domniei acestuia, s-au răsculat dacii din teritoriul cucerit, dar şi ei au fost învinşi. Pe vremea Iui Caracalla, a avut loc prima năvală a goţilor în Dacia Romană, aliaţi cu dacii liberi din Miazănoapte. Împăratul a venit în ţinuturile noastre şi a reuşit să învingă. În timpul împăratului Macrinus (217-218), scrie Cassius Dio, „dacii pustiau o parte a Daciei şi ameninţau să se lupte mai departe, după ce-şi luaseră îndărăt ostatecii pe care-i primise Caracalla sub cuvânt de alianţă”.
De pe la anul 230 încoace, atacurile nu au mai încetat. La leatul 235, romanii i-au învins pe dacii care atacaseră împreună cu sarmaţii. Peste doi ani, carpii (dacii din Moldova), laolaltă cu goţii, au prădat în Dobrogea. Cu mare greutate, romanii i-au învins. În anul 245, carpii au atacat din nou şi au fost învinşi iarăşi. În acelaşi an, goţii şi dacii liberi au pătruns încă o dată în imperiu. Atacurile s-au ţinut lanţ până la aşa-zisa „retragere aureliana”. Aceasta a însemnat independenţa Daciei, încununarea războaielor neîntrerupte pe care dacii liberi, aliaţi cu alţi „barbari” le-au purta împotriva „râmlenilor” – cf. Adrian Bucurescu, Dacia secretă, Arhetip, Buc., 1997, pp. 230-231.
…Parcă nici nu există vreun răgaz, între luptele cele crâncene, iscate într-una! – şi duse pentru Sfânta Libertate…Aşa că, mult mai corect ar fi să analizăm cauzele INVOLUŢIEI (prin ani şi veacuri…) a spiritului nostru atât de războinic, că nici măcar militari profesionişti, precum erau romanii, nu mai făceau faţă…
Nu avem înscrisă, în ADN-ul nostru, ÎN NICIUN CAZ, Laşitatea!!! Poate că suntem manipulaţi (la fel ca toate popoarele Terrei!), să devenim nişte “castraţi”, şi din punct de vedere al acţiunii/re-acţiunii, şi din punct de vedere al moralei…spiritualităţii…Nu avem înscrisă, în ADN-ul nostru, ÎN NICIUN CAZ, Laşitatea!!! Poate că suntem manipulaţi (la fel ca toate popoarele Terrei!), să devenim nişte “castraţi”, şi din punct de vedere al acţiunii/re-acţiunii, şi din punct de vedere al moralei…spiritualităţii…Pentru că, se ştie de mult: un neam care “scade/şovăie” moral-spiritual, se “nemerniceşte”, apoi se “nimicniceşte”, din toate punctele de vedere. Şi, atunci, ia să ne mai privim, o dată, pe faţa Pământului, duşmanii de moarte ai spiritualităţii creştine (de 2.000 de ani încoace, dar, mai cu seamă, în ultima mie de ani, de pe la 1054…din secolul al XV-lea, al apariţiei aberaţiilor protestante – …cât despre cele actuale/contemporane, ale neo-protestantismului, ne este şi silă să mai vorbim!) - ŞI, ATUNCI, VOM PRICEPE TOTUL!!!
***
VII- EMINESCU, NICOLAE DENSUŞIANU - “MEMENTO MORI” ; INIŢIEREA ÎNTRU TRACISM ŞI MISIUNE SPIRITUALĂ DE NEAM!!!
…Ni se ascunde, cu obstinaţie, adevărul faptic precum că Eminescu a fost foarte bun prieten şi a fost iniţiat întru TRACISM de NICOLAE DENSUŞIANU, cel despre care masonii şi Oculta ar vrea să credem că a fost “un exaltat, un nebun” (exact aceleaşi vorbe sunt vehiculate, şi azi, legate de eminentul gazetar politic MIHAI EMINESCU!) – autorul cărţii, supranumită şi “Biblia Românilor”: DACIA PREISTORICĂ. După iniţierea întru TRACISM, Eminescu îşi schimbă opiniile despre “sfinţenia” Blajului, cu 180 de grade… - la fel şi despre aşa-zisa noastră “origine latină”… – şi scrie Memento mori, în care are viziuneaPARADISULUI DACIEI! Iată versurile-imprecaţii, prin care este condamnată lipsa de spiritualitate superioară a Romei celei trufaşe – condamnarea eminesciană, prin glasul lui Decebal, se traduce, în vers, în avertismentul-prorocire a dispariţiei Romei din Planul Divin/MORŢII DUHULUI - iar păcatele lăcomiei şi luciferismului latinilor se sugerează că-i vor apăsa şi pe aşa-zişii “urmaşi întru latinitate”: “Vai vouă, romani puternici!/Umbră, pulbere şi spuză/Din mărirea-vă s-alege! Limba va muri pe buză,/Vremi veni-vor când nepoţii n-or pricepe pe părinţi /Cât de naltă vi-i mărirea tot aşa de-adânc- căderea./Pic cu pic secând păharul cu a degradărei fiere,/Îmbăta-se-vor nebunii despera-vor cei cuminţi.//Pe-a istoriei mari pânze, umbre-a sclavelor popoare/Prizărite, tremurânde trec o lungă acuzare /Târând sufletul lor veşted pe-al corupţiei noroi./Voi nu i-aţi lăsat în voia sorţii lor. Cu putrezirea/Sufletului vostru propriu aţi împlut juna lor fire,/Soarta lor vă e pe suflet ce-aţi făcut cu ele? Voi!//Nu vedeţi că în furtune vă blastamă oceane?/Prin a craterelor gure răzbunare strig vulcane,/Lava de evi grămădită o reped adânc în cer,/Prin a evului nori negri de jeratic cruntă rugă/Către zei ca neamul vostru cel căzut, ei să-l distrugă /Moartea voastră: firea-ntreagă şi popoarele o cer.”
…Nimeni n-a sesizat, însă, până azi, că Nero, cel ce cântă “din frunte” (adică, din locul rezervat Pontifului/Conducătorului Suprem Spiritual!) cântul “de moarte” al Romei, dezvoltă, de fapt, prin Cântec/Orfism, un ritual de REGENERARE/ÎNVIERE, pe care-l va împlini TRaian-TRacul: VINDECAREA/MÂNTUIREA PRIN ÎNTOARCEREA LA ORIGINEA SACRĂ/MITICĂ, SPRIRITUAL-ONTOLOGICĂ! Pentru că Troia, despre care Nero cântă “cântul funerar” (de fapt, DESCÂNTECUL MÂNTUITOR!), este, în realitate, SPAŢIUL SACRU/ORIGINAR/MITIC AL ROMANILOR…, spre care trebuie să regreseze, întru Mântuire/Înviere întru Duh - deci, întru ÎMPLINIREA MISIUNII LORSPIRITUALE: ”Şi din frunte-i cântă Neron... cântul Troiei funerar.” Nu este vorba de răzbunare a crimei vechi a aheilor…, ci de REMEMORARE/RE-CREARE SACRAL-MITICĂ!!! De acolo, din TRoia TRacică[2], a pornit Întemeietorul Romanilor, strămoşul “fiilor Lupului/Lupoaicei Tracice” – ENEAS!!!
***
VIII – ROMÂNIA – “VATRA VECHE A EUROPEI”…ŞI NU NUMAI!!!
…”Întrebarea pe care ne-o punem astăzi este: ce limbă vorbeau geto- dacii (pelasgii = tracii)? Iar răspunsurile nu pot fi decât două, dintre care avem de ales unul: vorbeau o limbă diferită de cea acuceritorilor şi, în consecinţă, au fost nevoiţi să-şi însuşească latina după ocuparea a 14% din teritoriul Daciei de către legiunile împăratului Traian, în 106 d.H., ori limba populaţiei autohtone a Daciei era asemănătoare cu latina, astfel încât nu a fost necesară învăţarea altei limbi.
(…) Cercetătoarea americană Marija Gimbutas, profesoară la Universitatea din Los Angeles, California, spune: “România este vatra a ceea ce am numit <>, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.d.H., “România este vatra a ceea ce am numit <>, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.d.H.axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile Indo-Europenizate patriarhale, de luptători, din epocile Bronzului şi Fierului” (cf. Napoleon Săvescu, Noi nu suntem urmaşii Romei!, Editura Intact, Bucureşti/România, 2002, p. 9)
“Iar antropologul american Carleton Coon îi consideră pe caucazienii sosiţi în urmă cu 5.000 de ani, ca având aceeaşi origine cu cei ce au ocupat insulele Kurile şi Aleutine (devenind, nici mai mult, nici mai puţin decât primii descoperitori ai Americii!!!), bazinul fluviului Amur şi Manciuria. Alţii îi consideră pe aceşti AINU (carpato-dunăreni, cum le spun eu - o populatie albă, cu oameni bărboşi şi blonzi, urmaşii carpato-dunărenilor) ca fiind cei care au migrat peste toată Asia, caucazienii care au sosit în Mongolia de azi şi, trecând peste strâmtoarea Behring, se răspândesc pe teritoriul celor două Americi, teorie susţinută de descoperirea, în 1958, pe coasta Ecuadorului, a unor vase asemănătoare cu cele AINU” – cf. Napoleon Săvescu, op. cit. – dar şi Cucerirea Americii de carpato-dunăreni, pe www.dacia.org.
[1] - În predica din Catedrala din Alba-Iulia, cu ocazia canonizării lor, din anul 1955, ieromonahul Nicolae Mladin spunea că „ei nu reprezintă numai câteva vrednicii personale, crescute cine ştie cum, ca din întâmplare în sânul Bisericii noastre, ei sunt mărturisitori izolaţi ai unei credinţe pur personale, ci ei sunt piscuri de sfinţenie sprijinită pe umerii uriaşi ai credinţei Bisericii întregi, sunt valuri de lumină din marea tălăzuire a valurilor de credinţă ce au umplut veacurile zbuciumate ale istoriei credincioşilor români din Ardeal“. Ridicaţi din popor şi legaţi de popor, legaţi de Biserica strămoşească, în ei a prins grai vrerea întregii Biserici şi a luptat vrerea tuturor credincioşilor, vrerea poporului întreg. Ei sunt sfinţii mărturisitori în care s-a întruchipat mărturisirea Bisericii însăşi, mărturisirea poporului drept-credincios. Ei sunt sfinţi reprezentativi ai Ortodoxiei ardelene, ai sufletului ortodox român din Ardeal.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu